În Suedia a început, săptămâna aceasta, vânătoarea anuală de lupi. Se va permite uciderea a 30 de lupi dintr-o populație de 375 în cadrul unui program de vânătoare autorizat, început în 2010, reprezentând aproape 10% din populație.
Activiștii pentru conservarea naturii din țara nordică trag un semnal de alarmă asupra pericolului, potrivit CNN. Ei contestă această măsură, considerând-o o încălcare a legislației Uniunii Europene și au depus plângeri la Comisia Europeană.
Această decizie guvernamentală vine în contextul unei politici de reducere a numărului total de lupi, de la 300 la 170 de exemplare, număr considerat “valoare de referință favorabilă” de către Agenția pentru Protecția Mediului din Suedia. Lupii, care au fost vânați până la dispariție în anii 1970, au reușit să revină în țară datorită legislației de conservare a UE.